Germania: Munca în abator. Munciți în industria cărnii? Drepturile dvs. în industria cărnii din Germania
Schimbări importante din 2021 si 2022
De la 1 ianuarie 2021 subcontractorii din industria cărnii vor fi interziși! Toți/toate angajații/angajatele trebuie să fie angajați/angajate direct la contractorii generali – acest lucru este prevăzut în legea privind controlul sănătății și securității la muncă.
Din aprilie 2021 se interzice, cu mici excepții, și munca temporară (Leiharbeit) în industria cărnii.
Din ianuarie 2022 în industria cărnii se aplică salariul minim în această industrie de 11,00 Euro brut pe oră.
Din octombrie 2022 se aplica salariul minim legal de 12,00 Euro brut pe oră.
Sunteți plătit/ă corect?
Măcelarii calificați câștigă în Germania în medie 17 – 18 Euro (brut) pe oră. În Germania, condițiile de muncă – precum salariul, concediul, sporurile sau primele de Crăciun – sunt reglementate adesea prin contracte colective.
Aceste contracte colective sunt negociate între Sindicatul industriei alimentare (NGG) și companii, doar acolo unde muncitorii și muncitoarele se organizează în sindicat.
Doriți să știți, dacă contractului dvs. de muncă i se aplica un contract colectiv, care garantează salarii mai mari, mai multe zile de concediu, prime de Crăciun sau de vacanță, și sporuri? Puteți afla de la comitetul de întreprindere de la firma dvs., de la sindicatul NGG sau de la un centru de consiliere.
Cât de mult timp lucrați?
Angajatorul trebuie să vă înregistreze cu exactitate orele de lucru. Cu toate acestea: documentați-vă singur orele de lucru și comparați-le cu fluturașul de salariu lunar! În cazul unei dispute, aveți nevoie de documentația orelor! Dacă ceva nu este în regulă, contactați sindicatul sau un centru de consiliere.
Conform legii:
- Programul zilnic de muncă nu poate depăși 10 ore (respectiv 48 de ore săptămânal).
- Cel târziu după 6 ore de lucru, aveți dreptul la o pauză.
- Puteți utiliza pauza doar pentru a vă odihni.
- Aveți dreptul la concediu de odihnă plătit (cel puțin 4 săptămâni pe an).
Comitete de întreprindere
Important: toate companiile cu mai mult de 5 angajați/angajate au în Germania dreptul să aleagă comitete de întreprindere! Comitetele de întreprindere au sarcina de a susține angajații, de a monitoriza respectarea securității muncii și a orelor maxime de lucru și de a se asigura că superiorii îi/le tratează corect pe toți/toate colegii/colegele. În plus, aceste comitete pot folosi acordurile companiei pentru a modela condițiile de muncă în favoarea angajaților/angajatelor. Aflați cine este membru al comitetului de întreprindere din compania dvs. și prin urmare cine este persoana dvs. de contact.
În Germania este valabil:
- Timpul necesar pentru schimbarea hainelor în vestiar și timpul în care vă deplasați în fabrică (de ex. de la vestiar la bandă) contează ca ore de lucru și trebuie plătite. Acest lucru se aplică și activităților pregătitoare, cum ar fi, de exemplu, ascuțirea cuțitelor.
- Curățarea hainelor de lucru este responsabilitatea angajatorului. El nu are voie să deducă costurile pentru curățare din salariul dvs.!
- De obicei aveți dreptul la un spor pentru orele de muncă de noapte.
Conform legii, angajatorul dvs. trebuie să vă ofere îmbrăcăminte
de lucru, de protecție sau de igienizare, precum și echipament
(cuțite, mănuși etc.). Dacă vi se cer bani pentru asta, îi puteți revendica!
Angajatorul dvs. v-a concediat?
Concedierile trebuie exprimate întotdeauna în formă scrisă. Totodată, trebuie respectat termenul de preaviz.
O concediere fără termen de preaviz poate avea efecte negative asupra dreptului dvs. de a beneficia de ajutorul de şomaj. Nu trebuie să semnaţi o înştiinţare de concediere primită de la angajator!
Rețineți faptul că, dacă angajatorul dvs. vă cere o semnătură, poate fi vorba de o demisie, pe care nu ar trebui să o semnați în niciun caz! Același lucru este valabil și pentru documentele pe care citiți cuvântul ,,Aufhebungsvertrag = acord de reziliere’’, nu semnați nici asta!
Adresaţi-vă imediat unui birou de consiliere, dacă aţi primit o astfel de înştiinţare! Aveți la dispoziție doar 3 săptămâni de la primirea înștiințării de concediere pentru a vă apăra!
Cum sunt condițiile în care sunteți cazat/ă?
Cazarea dvs. trebuie să îndeplinească anumite standarde și nu poate să fie nejustificat de scumpă.
Dacă sunteţi ameninţat/ă că vi se retrage dreptul la cazare sau că veţi fi îndepărtat/ă cu forţa din locuinţă, adresaţi-vă imediat unui birou de consiliere sau sunați la poliție (110)! Nu trebuie să părăsiți cazarea de pe o zi pe alta și astfel să rămâneți fără adăpost! Pentru multe locuințe puse la dispoziție de angajator se aplică o perioadă de preaviz de 3 luni, timp în care puteți rămâne in locuință. Încetarea raportului de muncă este adesea insuficientă pentru încetarea raportului de chirie!
Vreți să învățați germană?
Cunoaşteţi posibilităţi pentru a merge în apropierea dvs. la un curs de limbă germană finanțat de către stat?
Deseori acest lucru este posibil. Informaţi-vă!
Informaţi-vă din timp în legătură cu drepturile dvs.
Descoperă mai multe la Spflorin.Ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.